Biserica spital

Am auzit frecvent folosindu-se comparatia bisericii cu spitalul. Si, intr-adevar, intr-un anumit sens, biserica ar trebui sa fie un loc de vindecare spirituala, emotionala, sociala, morala, si psihologica. Dar, ca in orice spital, pacientii sunt in diferite faze ale bolii, iar bolile sunt si ele diferite. Iar procesul de vindecare este inceput diferit, precum si tratamentul. Unii sunt in tratament pe viata!
Vizitand spitalul o singura data nu te vindeci. La fel si biserica, nu este suficient sa ii calci pragul o singura data, sau de doua ori pe an. Unii au nevoie de terapie intensiva, altii de tratament sub supraveghere. In nici un caz spitalul nu este o institutie perfecta, si nici biserica nu este perfecta. Ambele sunt centre de refacere unde gasesti multa mizerie si imperfectiune.
Dar . . . capacitatea de a face fata “mizeriei” este un semn al maturitatii. Isus nu s-a rusinat sa fie vazut in compania oamenilor considerati “murdari” in societate. Dimpotriva, era relaxat in compania pacatosilor. Chiar mai mult, ii iubea pe acesti oameni, iar ei capatau sentimentul ca au sansa de a ajunge in Imparatia cerurilor.

Posted in Biserica, Intelligent church, Religie, Spiritualitate, Steve Chalke |

Albrecht Durer

    Astazi, iubitorii de arta sunt familiarizati cu tabloul "Maini la rugaciune"al marelui artist german Albrecht Durer. Mainile nu sunt mainile gingase ale unei femei frumoase... Nici pe departe nu sunt perfect estetice, ele sunt grosolane, sunt mainile batatorite ale unui muncitor... Aproape ca oricine ar trebui sa se intrebe de ce un artist asa de talentat ca Durer, care ar fi putut alege drept model ceva mai perfect, totusi a pictat asemenea maini...
 Este de fapt o poveste uimitoare care explica alegerea artistului. Cu multi ani in urma, cand Durer a inceput sa studieze arta, el impartea camera cu un alt student ambitios. Dar amandoi erau saraci. Ei erau gata sa lucreze orice pentru ca sa se poata sustine financiar, si singurul timp pe care il puteau consacra artei era intre aceste corvezi...
 Dar vremurile s-au stramtorat si mai tare, si au trebuit sa ia amandoi o decizie foarte importanta. Au vorbit impreuna, si au fost de acord ca este mai intelept ca unul din ei sa munceasca tot timpul, pentru ca celalalt sa se consacre pe deplin artei. Apoi, cel care isi va completa pregatirea, sa poata sustine pe celalalt, care muncise pentru el pana atunci, ca si el sa-si termine studiile...
 In spiritul unei generozitati lipsite de orice umbra de egoism, cel mai mare a hotarat ca Durer sa fie primul dintre ei doi care sa se consacre studiului. Trudind multe ore, si facand cele mai grele munci, el a reusit sa castige atat cat sa sustina existenta pentru amandoi, in timp ce colegul sau mergea la cursuri cu regularitate. Si a avut satisfactia de a vedea talentul lui Durer dezvoltandu-se sub ochii sai.
 Si a venit timpul cand tanarul Durer a invatat tot ce se putea... El si-a facut un renume in lumea artei si acum era drept sa-l ajute si pe colegul sau. Dar, sarmanul de el!... Cand s-a intors la scoala, a facut o descoperire zdrobitoare: Anii plini de truda i-au periclitat mainile. Incheieturile erau umflate, degetele erau tepene si neindemanatice, incat nu mai putea sa faca acele fine trasaturi de pensula, pe care trebuie sa le faca un artist... Cu inima franta a abandonat visul lui indelung nutrit in suflet si a parasit scoala. Pentru Albrecht Durer, situatia critica a prietenului sau a fost cauza unei mari amaraciuni. Artistul n-a putut sa uite niciodata ca sacrificiul sau i-a facut posibil succesul. Durer a fost foarte renumit la timpul sau si a avut un mare numar de urmasi.
 In onoarea prietenului sau, Durere s-a decis sa-i picteze mainile. Cu multa rabdare, vechiul sau coleg a pozat pentru ca marele artist sa imortalizeze acele maini pe panza. Degetele erau indoite si ingrosate, si venele proeminente aratau anii indelungati de munca neobosita. Dar acele maini erau inca frumoase pentru Albrecht Durer. Si le-a pictat asa cum le vazuse adesea, si anume in rugaciune pentru propriul sau succes.
 Daca Durer ar trai astazi, ar fi placut impresionat pentru faptul ca acest tablou,"Maini la rugaciune"este apreciat de multi ca fiind cea mai mare capodopera a sa.
 By Vincent Edwards, These Times, August 1958.

Tacerea ca pecete divina

Gabriela Tănase


"A şti să taci e o virtute
Înscrisă-n rândul altor zeci,
La fel de mari şi cunoscute,
Cu binecuvântări pe veci..."
(Ioan Giura)

A fost odată, în vremurile străvechi, spune o poveste japoneză, un om care avea o pasăre rară. O avea închisă într-o colivie şi-o îngrijea atât de bine încât zilnic pasărea câştiga în frumuseţe, penele ei devenind tot mai strălucitoare. Din nebăgare de seamă, într-o dimineaţă, omul uită să închidă portiţa micuţei închisori. Şi pasărea zbură. Zbură atât de departe şi întâmpină atâtea necazuri, încât se întoarse într-o stare jalnică la vechiul stăpân. Însă, în nechibzuita ei aventură, pasărea tulburase o mulţime de oameni care prinseră a-l duşmăni pe stăpânul ei. Astfel, chiar dacă stăpânul a putut să închidă, în sfârşit, pasărea hoinară în colivie, n-a putut însă să repare şi stricăciunile făcute de ea în călătoria ei...

Ce suntem noi, oamenii? Un tot al gândurilor noastre...
Cum suntem? Precum gândurile noastre condensate în cuvinte...
Cât suntem? Proporţional cu ne-vina lor...
Care este însemnul stăpânirii noastre? Portiţa închisă peste colivia minţii noastre...

A şti să taci...

A şti să taci când te simţi perceput greşit, nedreptăţit, dispreţuit...
A şti să taci când te simţi singur, neglijat, neimportant...
A şti să taci când te simţi atacat, provocat, umilit...
A şti să taci când simţi că ai putea străluci, atrăgând atenţia asupra ta, în dauna celuilalt.

Mutism?

Mutism voluntar?
A tăcea din timiditate sau din lene?
Mutism dispreţuitor sau dezaprobator?
A tăcea din îngâmfare sau din asprime?
Mutism deliberat?
A tăcea din teama de controversă sau de efort intelectual?

A şti să taci nu înseamnă că nu ai avea nimic de spus. Şi nici că ţi-ar lipsi curajul de a vorbi. Nu înseamnă că îngâmfarea ţi-ar limita pofta de cuvânt. Nu demonstrează nici ostilitate. Cu atât mai puţin faptul că te-ai crede incapabil să opreşti insinuarea de idei colaterale subiectului discutat şi de aceea ai alege subterfugiul tăcerii.

A şti să taci este demonstraţia teoremei "Întâi e rândul tău, apoi e rândul meu..." care se învaţă numai la picioarele Maestrului Isus Hristos.

"A şti să taci" vine în urma lui "a putea să taci". Iar această putere, acest "quod erat demonstrandum", este de aceeaşi sorginte supranaturală.

Uneori, frâul acesta poate înseamna doar o amânare a vorbirii până când vei aprofunda problema şi vei putea s-o tălmăceşti duhovniceşte într-o formă potrivita, meşteşug pe care nu l-ai putea desăvârşi instant, în absenţa rugii.

Alteori, poate fi o stavilă în calea avalanşelor de opinii neziditoare...
Adesea, poate zădărnici teama de eşec...

A putea să taci mai înseamna a-ţi înăbuşi mila de sine, a depăşi simţămintele rănite, concentrându-te, cu bunătate, pe nevoile celor ce te rănesc...

Înseamnă a-ţi curăţa sufletul, descotorosindu-te de toată amărăciunea procurată de părerile acelora care nu rezonează cu tine şi a ţi-l primeni în aerul celest al înţelegerii, îngăduinţei şi răbdării Infinite...

Mai înseamnă şi a respecta dreptul celorlalţi de a ajunge la propriile decizii şi de a face propriile lor greşeli - nefiind vorba despre cele care ar putea deveni inavuabile sau blamabile.

Ce rost ar avea jertfele când mila este aceea care ne este cerută?

Ştiinţa de a tăcea, experimentată ca rezultat al puterii de a nu te exprima, înseamnă, cel mai adesea, refuzul de a cădea pradă impulsivităţii eului personal.

Înseamnă a te deprinde benevol să daruieşti ca pe o ofrandă, lui Dumnezeu, întreaga forţă care vibreaza în tine strigându-şi dreptul la cuvânt.

Înseamnă să cântăreşti cu exactitate greutatea cuvintelor tale...

Pentru că, a şti să taci înseamnă, paradoxal, a şti să vorbeşti...

Când se cuvine, numai ceea ce se cuvine, numai ceea ce este în interesul cel mai înalt al celuilalt...

Pentru că scopul vieţii noastre, al vorbelor sau al tăcerilor noastre, este să arătăm celorlalţi dragostea cu care-i iubeşte Dumnezeu.

Atunci când punem mai presus simţămintele lor, când ne decidem să urmăm exemplul dragostei Mântuitorului, ne va fi plăcut să acceptam pecetea tăcerii peste colivia minţii, implicit peste cea a buzelor noastre...

"...Şi dacă vrei să-nveţi tăcerea,
Priveşte la divinul Miel
Şi cere-i Domnului puterea
Să poti şi tu să taci ca El."
(Ioan Giurea)

Un geniu isi ia ramas bun

Gabriel García Márquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata.        "Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.    As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.    As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!    Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.    Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...    Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.    Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.    Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.    Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc" si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.    Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.    Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau" si "iarta-ma","te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.    Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

Venim la Tine

Venim la Tine ori de câte ori

Durerea în suflet se strânge

Venim la Tine ori de câte ori

Dorul amarnic ne frânge.

Stam înaintea Ta tacuti

Eternule Domn si Parinte

Ori de câte ori lumea aceasta ne minte.

Nu Te vedem prea bine

Ochii sunt tulburi de lacrimi

Unde sa Te primim ?

Inima e înca plina de patimi…

Mai uitam înca ades caldura din glasul blând

Ce ne învata

Cum sa calcam printre spinii acestui Pamânt.

Venim la Tine

În suflet durerea iarasi se strânge

Învata-ne blând

Cum sa calcam printre spinii acestui Pamânt.

In timp inveti

După un anumit timp,

omul învaţă să perceapă diferenţa

subtilă între a susţine o mână

şi a înlănţui un suflet,

şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva

şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de

siguranţă,

şi aşa, omul începe să înveţe…

că săruturile nu sunt contracte

şi cadourile nu sunt promisiuni,

şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi

ochii larg

deschişi,

şi învaţă să-şi construiască toate drumurile

bazate în astăzi şi acum,

pentru că terenul lui mâine

este prea nesigur pentru a face planuri …

şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se

opresc însă la

jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,

până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi

calcinează.

Aşa că începe să-şi planteze propria grădină

şi-şi împodobeşte propriul suflet,

în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,

şi învaţă că într-adevăr poate suporta,

că într-adevăr are forţă,

că într-adevăr e valoros,

şi omul învaţă şi învaţă ….

şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de

cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,

înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te

întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil să te

iubească cu defectele

tale,

fără a pretinde să te schimbe,

îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această

persoană doar pentru

a-ţi întovărăşi singurătatea,

în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi..

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt

număraţi,

şi că cel care nu luptă pentru ei,

mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de

false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,

pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot

face..

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,

e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi

la aceeaşi

intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi

poţi fi fericit cu prietenii tăi,

într-o bună zi vei plânge

după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită

alături de fiecare

fiinţă,

nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau

dispreţuieşte o fiinţă

umană,

mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi

umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se

petreacă,

asta va determina că în final,

ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,

cel mai bine nu era viitorul,

ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi

sunt împrejur,

îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

şi acum s-au dus şi nu mai sunt…..

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să

ceri iertare,

să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,

să spui că ai nevoie,

să spui că vrei să fii prieten,

dinaintea unui mormânt,

nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,

toate se învaţă doar cu timpul…

Jorge Luis Borges            

Cartile sunt pentru citit

     "Fiecare om care stie sa citeasca are puterea de a se inalta,de a inmulti modurile in care-si castiga existenta,de a-si face viata implinita,semnificativa si interesanta".

                                               Aldous Huxley

      Cea mai buna sursa de a dobandi cunostite sunt cartile.De fapt, cititul antreneaza mintea la fel cum antrenam muschii cand ridicam greutati.Cu cat citim mai mult, imaginatia noastra este folosita si astfel, mintile noastre devin mai active,mai vioaie,mai creative.Parinti, incurajati copiii sa citeasca cat mai mult,sa dobandeasca cat mai multe cunostinte din orice domeniu,orice cunostinta le va fi de folos in viata.Intodeauna un om bine pregatit si bine instruit va reusi sa-si faureasca un viitor,va trezi admiratia si respectul celor din jur.       
       Puneti-va copiii sa citesca cate doua carti pe saptamana,nu va ganditi ca se vor surmena,deoarece creierul uman are paisprezece miliarde de celule si doar o mica parte din aceste celule sunt folosite. Beneficiile pe care le-ar culege ar fi extraordinare.Elevii care citesc mult exceleaza la invatatura,isi activeaza si antreneaza mintea,isi obliga mintea sa faca deosebiri,isi dezvolta imaginatia si creativitatea.Asa cum a spus un om intelept,"Odata marita o idee, mintea nu se va mai intoarce la dimensiunile ei originale"
        Iata mesajul pe care primarul orasului Baltimore, Kurt Schmoke il da tinerilor:"Cititi.Cititi carti.Acesta este modul in care puteti capata un loc in viata".Scoateti televizorul din programul copiilor vostri si indemnati-i si incurajati-i sa citeasca cat mai multe carti.Numai prin studiu si citit vor dobandi cat mai multe cunostinte si isi vor dezvolta mintile.

      " Mai ales prin intermediul cartilor,ne bucuram de legatura cu mintile superioare.In cele mai bune carti,oamenii mari ne vorbesc,ne ofera cele mai pretioase ganduri ale lor si isi revarsa sufletele intr-ale noastre.Dumnezeu sa fie laudat pentru carti.Ele sunt vocile celor indepartati si morti si ne fac mostenitori ai vietii lor spirituale din veacurile trecute.Cartile sunt adevarati nivelatori.Ele ofera cu credinciosie, tuturor celor ce le folosesc,societatea ,prezenta spirituala a celor mai buni si mai mari oameni ai neamului nostru".

                                      William Ellery Channing

Risc

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…
(Rudyard Kipling)

Piano concerto no 21 - andante

               

Moartea si invierea Domnului Hristos

         Sacrificiul suprem pe care L-a adus Hristos pentru rascumpararea noastra ,pentru iertarea noastra,pentru a putea fi imbracati cu haina neprihanirii Lui, ar trebui sa aduca in sufletele noastre o adevarata cercetare de sine.La fel cum Hristos a murit,ar trebui sa murim si noi in fiecare clipa,in fiecare zi.Ar trebui sa moara egoismul din noi,furia,invidia ,rautatea,gandurile rele,ipocrizia,lasitatea,lacomia si lasam in locul lor sa rasara bunatatea,altruismul,credinciosia,rabdarea,blandetea.Sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea puterea necesara de a alege in fiecare zi  sa fim de partea binelui.
           Fie ca aceasta sarbatoare sa rascolesca launtrul nostru,sa ne puna pe ganduri si sa ridice nenumarate intrebari.Intrebari cu privire la atat de multe obiceiuri si traditii:De ce se fac ouale rosii?De unde vine acest obicei?Ne-a cerut Dumnezeu lucrul acesta?Aceste obiceiuri isi au originea in crestinism sau in paganism?Daca isi au originea in paganism de ce noi ca crestini le-am adoptat?Sau iepurasul de unde a aparut?De fapt noi ce sarbatorim, pe Hristos sau iepurasul?Ce credeti trebuie sa sarbatorim ceea ce au hotarat oamenii sau ceea ce Dumnezeu ne-a lasat prin Cuvantul Sau?Toate aceste traditii si obiceiuri au o baza scripturistica?Daca nu,de ce le-am preluat?Oare aceste obiceiuri nu au tocmai rolul de a ne distrage atentia de la ceea ce este cu adevarat valoros si de pret pentru mantuirea noastra?
           Asadar,sa meditam dragii mei ...si astfel sarbatoarea pascala sa devina intoarcerea nostra catre Dumnezeu cu pocainta deplina.

               

STRIGAT DE INVIERE

Un strigat de izbinda strabate vesnicia,
A inviat Hristos, a inviat din morti!
Invie adevarul, si pacea, bucuria,
Deschideti-va inimi, deschideti-va, porti!

In lanturile-i, moartea nu poate sa doboare
Viata care curge spre-ntreaga omenire;
Si peste intuneric se varsa un nou soare,
Si peste setea lumii, o ploaie de iubire!

Ni-s strinse laolalta in faptul invierii
Puterea noastra, pacea, credinta nesecata,
Curajul suferintei, rabdarea asteptarii,
O punte de-mplinire spre viata Lui curata...

In laturi, moarte rece, in laturi, suferinta!
Prin tine doar o clipa Hristos cel viu trecu...
Unde iti este boldul si trista biruinta?
Ridica-te si pleaca, si pentru veci, te du!...

In urma sa se-ntinda Imparatia vietii
Si dragostea ca lege si apa si lumina;
Strigati de-acum caci iata ivirea diminetii,
Invie adevarul, se face zi deplina!

Un strigat de izbinda strabate vesnicia,
A inviat Hristos, a inviat din morti!
Cu noi e mintuirea, cu noi e bucuria,
Deschideti-va inimi, deschideti-va porti.


                             Benone Burtescu

Plang trandafirii

Baraba

 Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
pe cind in largul lumii cutreerai semet
pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine
te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,
cind floarea tineretii isi scutura podoaba?
Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,
Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...

Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.
Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.
Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,
tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.

Puteam sa zbor din lume, satul de-a ei urgie.
Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.
Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,
Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...

Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!
Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.
Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.
Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.

De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte
va fi... cind pedepsirea nu va cunoaste graba...
Sã nu plângi vesnicia, mai bine-adu-ti aminte
ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!

Costache Ioanid

In Ghetsemani

                                                                     

                                            În Ghetsemani

Paharul durerii tăcut aştepta

Am turnat fiecare vina noastră în el

Şi-am trecut mai departe

Doar Isus a rămas

Întristat ca de moarte

Să-L soarbă în noaptea pustie.

Cedrii se pleacă să-i mângâie

Fruntea în sânge

Se clatină pământul sub cerul ce plânge

Unde sunt cei ce strigau osanale?