vineri, 5 decembrie 2014

Rugăciune




Curăță-ne Doamne casa și masa, și duhul, și trupul, de toate rătăcirile, de toate păcătuirile, de toate nelegiuirile, așa încât să nu ne rămână decât o singură grijă, un singur drum, o singură dragoste și o bucată de pâine pe masă.

Izbăvește-ne Doamne de străvechiul nostru blestem de a porni peste tot și nu a ajunge nicăieri, de a încărca mai mult decât putem duce, de a le începe pe toate și a nu duce nimic până la capăt.

Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat - pâine și apă. Atât.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Iata care sunt cele ZECE sfaturi pline de intelepciune oferite de Confucius:


1.
“Daca iubesti pe cineva, lasa-l liber. Daca se va intoarce iti apartine. Daca nu se va intoarce nu ti-a apartinut niciodata.”
2.
“Omul superior actioneaza inainte de a vorbi, iar apoi vorbeste in conformitate cu actiunile sale.”
3.
“Exista trei metode prin care putem dobandi intelepciunea. Cea dintai este reflectia, care este cea mai inalta. A doua este imitatia, care este cea mai usoara. A treia este experienta, care este cea mai amara.”
4.
“O virtute perfecta este reprezentata de cinci lucruri. Acestea sunt graitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, seriozitatea si bunatatea.”
5.
“Trebuie sa stii sa perseverezi pentru a atinge un echilibru. Trebuie sa fii echilibrat pentru a putea examina cu calm si limpezime. Trebuie sa examinezi cu calm si cu o privire clara pentru a ajunge la liniste, la incredere. Trebuie sa cunosti linestea si increderea pentru a putea discerne esentialul lucrurilor. Cand se discerne esentialul lucrurilor, scopul poate fi atins.”
6.
“Fara energie nu poti merge mai departe; fara efort nu pot avea niciun merit; fara sinceritate nu dureaza nimic; fara loialitate nu poti avea afectiunea; fara politete nu poti fi respectat. Pentru ca politetea rafineaza spiritul, la fel cum muzica rafineaza auzul.”
7.
“Acela care flateaza un om este inamicul sau. Cei care ii spune ce defecte are este intemeietorul sau.”
8.
“Cand ar trebui sa vorbesti cu o persoana si nu vorbesti cu aceasta, o pierzi. Cand nu ar trebui sa vorbesti cu o persoana si totusi vorbesti cu aceasta, iti irosesti cuvintele. Cei intelept nu pierd oameni si nici nu isi irosesc cuvintele.”
9.
“Omul are trei moduri de a actiona inteligent: prin gandire, cel mai nobil; prin copiere, cel mai simplu; si prin experienta, cel mai dificil.”
10.
“Inainte de a porni pe drumul razbunarii, sapa doua morminte.”

joi, 17 iulie 2014


Materiale promotionale pentru prietenii lui Mopo

 

Draga blogger, bun venit! Am o propunere pentru tine. Mai intai de toate, hai sa-ti povestesc putin despre Mopo.
Acesta este blogul magazinului; e un blog simplu, colorat si plin de nebunii pentru fete. Fete care se pregatesc sa faca pasul cel mare. De regula, cele care ajung aici, sunt in cautare de marturii pentru nunta (doamnele care ajung aici cauta deja marturii pentru botez). Esti familiarizat cu marturiile? Daca nu, iti spun in cateva cuvinte ca sunt niste cadouri mici, personalizate, pe care mirii le ofera invitatilor in semn de multumire. Frumos, asa-i?
Blogul acesta, ca si magazinul, a crescut incet-incet, cu pasi mici de bebelus :) Am nevoie de ajutorul tau, sa crestem un pic mai mult.
Iata la ce m-am gandit: am pregatit pentru tine un pachet de produse, de care sunt convinsa ca ai nevoie.
cadou
Iata ce contine acesta:
1. un calendar magnetic (e numai bun de pus pe frigider, la vedere)
2. un carnetel personalizat (pe care iti poti nota ideile pentru noua postare de pe blog)
3. un pix personalizat (il pui in geanta si-l porti cu tine; un pix este mereu binevenit)
4. un breloc personalizat (pe mine ma ajuta mereu sa-mi localizez cheile in geanta plina ochi :) )
5. un card holder (sau memo holder; il pui pe birou si-agati in el cel mai de pret mesaj din zi).
Daca doresti sa primesti si tu un astfel de cadou, da-mi de stire (adica trimite un email pe adresa contact @ mopo.ro). Nu te costa nimic! Ba chiar m-as bucura sa ma apuc de pregatiri cat mai curand :) In semn de multumire poti scrie un articol (poate 2) pe blogul tau, de minim 350 de cuvinte, in care sa vorbesti despre cel de-al 6-lea articol din pachetul primit, anume magnetul de frigider (da, pe langa calendar, vei primi 3 magnetei mai mici, personalizati special pentru tine; acesti magneti sunt marturiile de care iti vorbeam).
Abia astept sa ne cunoastem! Astept email-ul tau :)
PS: poti fi din orice localitate din Romania. Cadoul este deja rezervat, asteapta doar adresa de destinatie.

miercuri, 14 mai 2014

Iubire – desuet cuvânt

                                Boris Ioachim


Amici, în jur e atâta moarte –
În suflete şi în priviri…
Şi cineva, parcă, împarte
Frustrări şi adânci dezamăgiri.
Într-un mileniu-n care ura
Musteşte-n fiece ungher
La lucruri sterpe căscăm gura –
La ce-i stupid şi efemer.
Roboţi dresaţi să facem toate
Mecanic, stăpâniţi de-un gând:
Să tragem potrivita carte
Şi să ne pricopsim curând.
De unde timp pentru visare,
De unde timp pentru iubiri,
Când lăcomia, în fiecare,
Sădeşte dor de-mbogăţiri?!
Ce-i dragostea? – Sărut pe fugă
Şi zvârcoliri în aşternut…
Căci timpul vieţii ni-l subjugă –
Strălucitor, dar surd şi mut
Banul – drăceasca zeitate -
Ce stăpâneşte-n tot şi-n toţi…
Ce, cu dispreţ şi nedreptate,
Ne împarte-n două: sclavi şi hoţi.
Nici Cerul n-are căutare –
Decât când suntem la pământ…
Nici nu privim albastra zare,
Iar duioşia e-un cuvânt
Abstract – la fel ca şi iubirea –
Chiar ruşinos şi desuet…
Statornic ne îndreptăm privirea
Doar către zilnicul concret.
Astfel, doar cochetăm cu viaţa,
Dar n-o trăim – poate-o râvnim…
Când de pe ochi ne cade ceaţa –
Regrete-avem – şi apoi murim,
Cu-un singur gând: dacă putere
Cumva, am avea, am răsuci
Timpul trecut – zile mizere –
Şi am trăi pentru-a iubi.
Amici, ni-i viaţa fără sare –
Dar, încă-i timp de primeniri;
Hai să ţintim albastra zare –
Cât mai e timp pentru iubiri…

joi, 10 aprilie 2014

Inima mamei


                                                                               
                                                                              Mureşan Niculina

Inima mamei cine o ştie?
De vrei s-o cunoşti, gândeşte aşa:
E multă iubire, dar şi întristare
Atunci când copiii greşesc cu ceva.
Inima mamei e şi suferinţă,
Şi griji, şi speranţe, şi rugă, şi dor.
Când pleacă copiii şi casa-i pustie,
Inima mamei oftează uşor.
Atât cât mai bate, inima mamei
N-aşteaptă palate şi nici avuţii.
Ce-aşteaptă? E simplu.
Putină-ngrijire, caldură, iubire,
 
Şi sigur aşteaptă respect de la fii !


vineri, 4 aprilie 2014

“Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.
Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.
Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.
Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.
Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.
Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.
Taci mult, vorbește puțin- și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace”.

SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV

miercuri, 5 martie 2014

50 DE SFATURI EDUCATIVE DE LA UN COPAC



1. Nu depinde de tine cum te nasti. Si noi, copacii, suntem de mai multe feluri. Salciile par triste, stejarul puternic, artarul mandru, insa fiecare are acelasi potential si e unic in felul lui. Foloseste-ti propriile abilitati si invata altele noi

2. Gaseste-ti energia si puterea interioara. Noi ne folosim de asta iarna, cand e frig si zapada ne apasa crengile.

3. Fii flexibil. Daca un copac ar ramane rigid, crengile s-ar rupe; tocmai de aceea, noi ne miscam odata cu bataia vantului, apoi revenim in pozitia initiala, inca si mai puternici.

4. Bucura-te de vremurile ploioase. Nu numai ca vei aprecia mai mult soarele, insa vei creste frumos.

5. Nu exista copac urat, doar ochi care privesc fara sa vada.

6. Evolueaza in ritmul tau si bucura-te de drumul cresterii tale. Noi copacii nu ne uitam invidiosi la altii, care sunt mai mari sau mai puternici. Doar ne bucuram de fiecare zi, odata cu fiecare frunza inverzita.

7. Ia o parte din grijile si pesimismul altora si transforma-o in energie pozitiva, apoi daruieste-o, ca o gura buna de oxigen.

8. Nimic nu dureaza si noua mereu ne cresc alte crengi si frunze, insa nu stam sa plangem dupa fiecare frunza ingalbenita de timp, ci ne bucuram de ce avem.

9. Radacinile puternice te ajuta de fiecare data. Nu uita de unde ai plecat si ce lectii ai invatat pe parcursul cresterii tale.

10. Cateodata, viata poate sa-ti para grea sau trista. Nu renunta, atunci! Oricat de mare ti-ar parea furtuna de afara, radacinile raman puternice si, curand, vei vedea cum iese soarele.

11. Fii recunoscator in fiecare zi! Un copac nu uita asta. Cand rasare soarele, cand copiii se joaca langa el, cand pasarile isi gasesc refugiu si canta de pe crengile de sus, noi copacii, in semn de multumire, inflorim.

12. Renunta la frica! Daca s-ar teme, copacii ar ramane cu frunze vechi si putrezite – insa ei au curajul sa le dea drumul si sa accepte altele noi.

13. Dupa o iarna grea si apasatoare, vine primavara. Intotdeauna. Asa ca nu-ti mai face atatea griji.

14. Iubeste! Pentru noi nu exista copac demn de iubit, sau nu. Oricare are ceva aparte ce-l face unic si nu ne lasam blocati de soi, culoare sau radacini, asa ca-l iubim pe fiecare si formam impreuna frumoasele paduri, parcuri si atatea alte zone pe care nu le-ai vazut inflorite, din cauza ochelarilor pusi de grijile tale.

15. Realitatea ta nu e singura existenta, asa ca asculta si adevarul celorlalti. Un copac nu spune „Toate frunzele trebuie sa fie verzi.” Daca ar face asta, ar ignora toate celelalte soiuri minunate, cu frunze rosii, portocalii si atatea alte diferente importante si superbe.

16. Universul inseamna abundenta. Un copac niciodata nu se intreaba daca va mai veni caldura, daca va reusi sa supravietuiasca frigului si cum ii vor creste inapoi frunzele. El stie ca lucrurile astea vor veni natural.

17. Tot ce ai e clipa prezenta. Nu conteaza cat de frumoasa sau dureroasa e. Alege sa o savurezi, caci nu va mai veni inapoi.

18. Inceteaza sa consideri ca lucrurile sunt grele. Un copac nu spune Nu pot sa infloresc. Anul asta nu vreau sa fiu roditor! E prea greu, dureros si inconfortabil! Pur si simplu o face, cu incredere si usurinta.

19. Nu astepta fericirea, alege-o ! Ai auzit vreun copac sa spuna Daca as fi cu 5 metri mai la dreapta si mai inalt cu 20 cm, as fi mai fericit? Noi nu spunem asta, pentru ca am inteles ca putem alege fericirea in momentul prezent, din locul in care suntem, cu resursele pe care le avem.

20. Tinde spre inaltimi, bucurandu-te de ceea ce faci acum. Tot timpul vei mai avea ce sa inveti si ce sa realizezi pentru a ajunge mai mare, mai puternic, mai frumos.

21. Compara-te cu tine insuti. Nu conteaza ca unii copaci au frunzele rosii, iar anumiti oameni ii prefera. Eu sunt un alt soi, insa anul asta am cele mai frumoase frunze de pana acum, de un verde crud.

22. Lasa-te imbratisat. Asa poti primi o bucatica de energie si iubire, daruind in schimb acelasi lucru sau orice iti doresti.

23. Puterea adevarata inseamna vulnerabilitate. Desi nu se vede intotdeauna, niciun copac nu e perfect. Cateodata oamenii ne fac rau, iar alte ori ne simtim obositi dupa atata zapada cazuta pe crengile noastre sau, pur si simplu, suntem usor indoiti pe alocuri, insa nu ascundem asta. Ne permitem sa ne aratam si vulnerabili si goi.

24. Adu valoare in vietile oamenilor, prin ceea ce esti. Eu ca si copac, ma bucur cand oamenii se adapostesc in umbra mea si am o prietena salcie, care admira indragostitii care privesc melancolic spre crengile ei.

25. Observa cum fiecare frunza are alta nuanta de verde. Aplica asta in viata ta si se va schimba radical.

26. Admira ce este in jurul tau. Pana si noi, copacii, ne dregem frunzele de admiratie, cand vedem oameni frumosi, fericiti si indrazneti.

27. Ai incredere! Daca natura poate fi atat de perfecta si abundenta, cum iti si trece prin cap ca tu ai putea fi altfel?

28. Iarta. Desi cateodata ma supar cand vad oameni care distrug natura sau arunca gunoaie pe jos, stiu ca e in puterea mea sa devin mai puternic si ca ei nu stiu mai mult de atat. Totusi tu, fiind om, poti face o schimbare in acest aspect. Iarta , apoi decide cum vrei sa actionezi tu insuti. In toate aspectele vietii tale.

29. Fii responsabil! Daca am da vina pe verile toride si gerul iernii, ce am rezolva? Ne concentram doar pe ceea ce putem face noi.

30. Timpul cel mai potrivit e acum! Nu asteptam anotimpul potrivit, ci cream noi momentul oportun. Pentru a creste. Aplica asta in viata ta si renunta la amanare. Tu, ca om, ai si mai multe posibilitati.

31. Renunta la trecut. Mi se pare absurd ca un copac sa se gandeasca la iarna grea din 2008, in loc sa se bucure de primavara placuta din 2013. La fel e si la oameni.

32. Fii tu insuti, intotdeauna. Renunta la masti. Ai vazut tu vreun copac care sa minta ca e de alt soi, doar pentru a fi placut? Nici nu e nevoie de asta. Atragem langa noi oamenii care rezoneaza cu ceea ce suntem cu adevarat.

33. Fii putin egoist, pana-ti gasesti forta de a darui. Toamna, datorita dansului nostru, vantul pare mai puternic si oamenii evita sa stea langa noi. Daca e furtuna, se tem sa nu cadem pe ei. Insa daca am ramane drepti doar de dragul lor, ne-am rupe. Asa ca, intelege ca uneori e nevoie sa va alungam putin, pentru a va putea darui mai mult, mai tarziu

34. Nu te supara pe defectele observate la ceilalti, caci ei sunt oglinda ta. Am un prieten copac, ce sta langa un lac. Are multe imperfectiuni. E stramb, frunzele sunt mai putine, iar crengile mici si neregulate. Toate astea se reflecta in lacul din fata lui, insa niciodata nu l-am auzit suparandu-se pe apa, ca-i arata calitatile si defectele.

35. Uita-te in interior. Ma amuza cum voi oamenii vreti sa deschideti porti ce se deschid doar din interior. Daca viata ta nu arata cum ai vrea, uita-te la radacini, la interiorul si credintele tale. Am vazut o femeie suparata ca merele din pom nu erau bune si voia sa schimbe merele, nu sa ingrijeasca mai bine radacinile pomului.

36. Nu stiu daca ti-a mai spus cineva, insa noi copacii, in perioadele senine, ne pastram o rezerva de energie in interiorul nostru, pe care o folosim iarna. Poate ar fi o idee sa te gandesti si tu sa iei decizii pe termen lung.

37. Indrazneste sa stralucesti la valoarea ta. In momentul cand ne cresc frunzele, nu doare,ci e sarbatoare

38. Oricat de intuneric ti-ar parea ca e, uita-te in sus. Intotdeuna vor fi stele care sa-ti lumineze drumul. Si nu, nu esti singur.

39. Infrumuseteaza vietile altora, fara sa astepti nimic in schimb. Ai auzit vreun copac care sa spuna „Mi-esti dator”?

40. Bucura-te de soare, insa nu ramane in zona de confort, in perioadele calde. Nu astepta vantul sa te puna in miscare. Tu continua sa cresti singur, oricum.

41. Indrazneste sa tintesti sus. De multe ori cand vedem luna pe cer, ne intindem spre ea. Poate nu vom ajunge acolo niciodata – sau poate ca da. Orice ar fi, ceva frumos ne asteapta. La fel e si pentru voi. Viata recompenseaza oamenii indrazneti.

42. Nu conteaza cati ani ai, ci viata din anii tai. De asemenea, experienta nu consta in varsta inaintata, ci in lectiile invatate. Poti inflori, indiferent de cifra pe care o sarbatoresti an de an.

43. Inceteaza sa te intrebi daca exista viata dincolo de moarte. E mai important cata viata exista inaintea mortii. Noi, copacii, facem tot ce ne sta in putinta pentru a trai si oferi valoare, cat timp suntem aici.

44. Copacii nu au nevoie de confirmari si aprecieri. Ar fi culmea sa ne certam intre noi si sa le cerem altor copaci sa ne spuna ca suntem frumosi, iar frunzele si tulpina ne sunt perfecte. Priveste-te singur in oglinda (sau in lac, cum preferi) si gaseste singur acele parti pe care le iubesti la tine. Inceteaza sa te mai judeci. Esti minunat!

45. Asculta muzica. Si copacii iubesc muzica. Iar cand pare prea liniste, ne dezmierdam frunzele cu sunetele naturii. Asta ne aduce bucurie si liniste. Deschide geamul dimineata devreme si vei intelege ce vreau sa spun.

46. Orice s-ar intampla, oricat te-ar lovi, distruge sau dezamagi viata, nu uita ca ai aceeasi valoare si sta in puterea ta sa continui sa cresti. Sau, ce? Vrei sa spui ca daca vantul de anul trecut m-a indoit putin, nu mai sunt perfect si puternic?

47. Intr-o zi, s-a oprit o tanara sa se sprijine de tulpina mea si citea o carte. Mi-a atras atentia o fraza.Pentru fiecare frunza dintr-un copac, exista un inger care-i spune Cresti! Cresti! Ce norocos sunt! Iti dai seama ce ingeri ai tu in viata ta?

48. Ai rabdare. Cateodata poate dura ani, pana sa ajungi la inaltimea propusa – insa te asigur ca merita.

49. Da mai departe. Nu trebuie sa pari arogant, drept si de neclintit. Stejarul e atat de puternic, pentru ca imparte energia lui. Asa ca, ajuta si tu oamenii ce apar in calea ta.

50. Iubeste viata. Iar viata iti va oferi cele mai frumoase cadouri. Chiar si in mijlocul furtunii, poate sa apara o pasare, un om sau… o stea cazatoare.

(Aceste randuri nu-mi apartin, le-am primit la un moment dat intr-un mail. Daca stie cineva sursa, si ma anunta, voi fi fericita sa acord credit autorului de drept. Cu multumiri anticipate)


duminică, 12 ianuarie 2014

10 sfaturi de viață de la Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia
1. Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoși.
2. Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face bine.
3. Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru ratați.
4. Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp sau de loc sau de mod.
5. Elementara deșteptăciune e o îndatorire.
6. Biruința nu-i obligatorie; obligatorie e lupta.
7. Ochii noștri nu sunt concepuți pentru dispreț, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căznește să iasă din sufletele noastre.
8. În viața noastră nu există profesori mai severi decât viciile și incapacitățile noastre.
9. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalți de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.
10. Dumnezeu iubește nevinovăția, nu imbecilitatea. Sursa: Webcultura