Mandria si rusinea

Mândria umblă cu nasul pe sus.

Ruşinea e tot timpul cu faţa în batistă.

Mândria ar face orice să urce pe piedestral, fie şi numai câteva secunde.

Ruşinea vrea să treacă neobservată. Întotdeauna.

Mândria nu se sfieşte să susţină în gura mare o prostie imensă cât Pacificul.

Ruşinea nu-ndrăzneşte să argumenteze în şoaptă nici măcar cu adevărul.

Mândria e elefantul din magazinul cu porţelanuri. Dărâmă toate rafturile dintr-o mişcare.

Ruşinea nu le mişcă, nu le atinge, aşa că porţelanurile zac nestrălucitoare în praf.

Mândria zice: "Pot muta singură munţii"!

Ruşinea zice: "Eu nu-s în stare de nimic".

Mândria te îndepărtează.

Ruşinea te împiedică.

Mândria e un puseu de mizantropie.

Ruşinea e o vervă de naivitate.

Dacă mândria e narcisism la vedere, ruşinea e egoism ascuns.

Deşi par diferite, amândouă se trag din aceeaşi rădăcină, sunt surori, amândouă ne alimentează cu sentimente ce au acelaşi efect – ne ţin departe de Tatăl nostru!

Să vă fie ruşine când vreţi să fiţi mândri, dar să fiţi mândri când veţi fi ruşinoşi!


                              Sursa:  http://www.azsnucsoara.org