Banii

Adevaratul castig in viata este viata, nu banii.

Un om batran si foarte bogat il vizita intr-o zi pe rabin ca sa-i ceara

un leac pentru nefericire si singuratate. Rabinul l-a luat de mana si la

dus la fereastra. "Ce vezi?" l-a intrebat el. "Vad barbati femei si copii

 umbland pe strada." Rabinul il lua iarasi de mana si-l coduse in fata

oglinzii. "Acum ce vezi?" zise el. "Vad mutra mea acra", raspunse

batranul. "Intelegi?", cauta sa-i explice rabinul, "si fereastra si oglinda

sunt facute din sticla. Oglinda are insa un strat foarte subtire de argint

pe ea si, de indata ce apare argintul, nu-i mai poti vedea pe ceilalti,

ci te vezi doar pe tine insuti."

Nu poti lua banii cu tine in cer, dar ii poti trimite acolo inaintea ta.

Matematica vietii

Scade din tristetea altora.
Inmulteste-le fericirea,
Aduna amintiri frumoase,
Imparte din averea ta cu altii.

Portocalul ranit

De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza împreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. (Romani 8:28)


În gradina noastra avem un portocal din soiul Valencia. În primul an, când l-am plantat, i-a mers foarte bine, avea o coroana frumoasa, a facut multe flori, dar nu a ramas nici un rod. La fel si anul urmator. Mi se parea ca trebuie sa-l scot si sa-l arunc, caci era sterp, mereu fara rod. Atunci am aflat solutia de la un prieten, care avea un piersic în aceeasi situatie si, spre a tine rodul, i-a batut un cui gros în trunchi. Acea ranire l-a facut sa tina rodul. Am cautat si eu un cui si l-am batut în trunchiul portocalului nostru. Si s-a petrecut acelasi lucru, a devenit încarcat de portocale. Seva prea multa îl facea sa arunce rodul. Ranirea lui a fost binecuvântata.
Oare nu sunt si oameni carora le merge bine, dar nu aduc nici un rod? E necesar ca Dumnezeu sa le produca o ranire adânca si abia atunci rodesc. Ranirile nu sunt spre raul nostru, ci spre bine. Bolile si neputintele nu sunt o piedica, ci pot sa fie o mare binecuvântare.
Poetul grec Homer a fost sarac si orb, umbla cântând pe la casele oamenilor sa-si cerseasca existenta, dar în starea aceasta a scris Iliada si Odiseea. Milton, dupa ce si-a piedut vederea, a scris capodopera "Paradisul recâstigat". Demostene a fost bâlbâit, dar a devenit un mare orator. John Bunyan a fost 12 ani în închisoare, dar acolo a scris "Calatoria crestinului", una dintre cele mai cunoscute carti din lume. Beethoven, dupa ce a surzit, a scris Simfonia a IX-a. Cezar, Mohamed, Dostoievski, Napoleon au fost epileptici. Filosoful german Immanuel Kant a fost cocosat. Fany Crosby a fost oarba, dar a compus peste 8.000 de imnuri religioase. Blaise Pascal avea foarte mari dureri de cap, dar a asternut pe hârtie unele dintre cele mai frumoase gânduri, care au fost o binecuvântare pentru multi.
Aproape de fiecare data noi uitam ca în viata functioneaza foarte bine legea compensatiei. Daca avem o lipsa sau un necaz, sa privim bine în jurul nostru si vom gasi si ceva frumos, care sa ne bucure. Cred ca fiecare dintre noi am avut cel putin o experienta în urma careia am înteles, abia dupa ce a trecut suferinta, ca aceasta ne-a fost folositoare. Trebuie doar sa fim de partea lui Dumnezeu, si El se va îngriji sa întoarca tot raul spre bine. Gândeste-te astazi si la aceasta încurajare oferita de apostolul Pavel: Ba mai mult, ne bucuram si în necazurile noastre; caci stim ca necazul aduce rabdare, rabdarea aduce biruinta în încercare, iar biruinta aceasta aduce nadejdea. (Romani 5:3,4) [Anca]
Devotional-"Exercitii de trezire", Editura Prisma, Tg.Mures

Cine moare?

Pablo Neruda

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învață ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi...

Gandul saptamanii

"Cine este omul, care doreşte viaţa, şi vrea să aibă parte de zile fericite? Fereşte-ţi limba de rău, şi buzele de cuvinte înşelătoare! Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea! "Psalm 34:12-14
    Fiecare dintre noi dorim sa traim in pace si liniste,dorim fericire si zile senine.Este posibil oare?Avem mai sus un text care ne invata ce-ar trebui sa facem pentru a avea parte de zile fericite si linistite.
   " Fereste-ti limba de rau si buzele de cuvinte inselatoare"  -Intodeauna ar trebui sa rostim adevarul,.sa ne ferim de barfa,de clevetire,de cuvinte fara rost care ar putea leza pe semenul nostru si care ar aduce si asupra sufletului nostru neliniste si zbucium inutil.
   " Departeaza-te de rau si fa binele "-Sa fugim cat mai departe de lucrurile rele,de ispitele care ne ies zilnic in cale,sa invatam sa spunem NU raului,dar sa nu ne dam in laturi de a face bine ,de a ajuta.de a spune o vorba buna.
    "Cauta pacea si alearga dupa ea" -Nu este de-ajuns sa traim in pace ci s-o cautam,sa alergam dupa ea.Cum putem cauta pacea?Cunoscandu-l pe Hristos si urmandu-i exemplul.Pacea nu vine de la sine,nu este un lucru pasiv, trebuie sa lucrezi pentru a o avea.

Ganduri...

"Nu devine omul cu nimic mai sfînt dacă e copleșit de laude; și cu nimic nu-l pot înjosi ponegririle și cuvintele de ocară. Fiecare este ceea ce este; oricîte vorbe s-ar vîntura despre tine, ele nu te vor face nici mai răsărit, nici mai puțin răsărit decît cum ești de fapt în ochii lui Dumnezeu."

Thomas a Kempis

Rasul si efectele sale

Norman Cousins autorul cărţii Anatomy of An Illness (Anatomia unei boli), a fost redactor al unei reviste celebre din Statele Unite, timp de aproape treizeci de ani. În 1964, a fost lovit de o boală de colagen. Avea dureri foarte mari. Orice mişcare a degetelor, a membrelor şi chiar a fălcii îi provoca un chin teribil. Îi era greu să se întoarcă în pat de pe o parte pe alta. Apoi i-au apărut pe tot corpul nişte umflături. După ce a fost pus diagnosticul, medicii i-au prescris tot felul de medicamente pentru dureri şi diferite sedative, precum aspirina, codeina şi pastile de somn. La un moment dat, organismul lui a început să reacţioneze la aceste medicamente şi i-au apărut nişte eczeme mai dureroase decât boala în sine. Se părea că Norman nu avea ce să mai spere, mai ales că numai unul din cinci sute de pacienţi se vindecă de această boală.

Într-un final, sătul de toate medicamentele şi de efectele lor secundare, a început să urmărească serialul de televiziune Camera ascunsă, care era foarte vizionat la vremea aceea. Stătea în pat şi râdea. Aproape imediat a observat o schimbare. Cu cât râdea mai mult, cu atât se simţea mai bine. Asistenta îi citea uneori poveşti amuzante care îl făceau să izbucnească în hohote de râs. Cu timpul, analizele au arătat că boala era spre vindecare. Umflăturile de pe corp au început să dispară şi omul s-a întors la serviciu. Acest bărbat, care la un moment dat de-abia reuşea să se întoarcă în pat de pe o parte pe alta, a reuşit în scurt timp să joace tenis, golf, să călărească şi să cânte la pian!

Nu susţinem că râsul este remediul pentru toate problemele medicale. Însă nu este nicio îndoială că atitudinea optimistă poate avea un efect pozitiv asupra sănătăţii.

Sursa:http://www.studiu-biblic.ro/

Obisnuinta

În anul 1911, la Blaj, când Aurel Vlaicu s-a ridicat în vazduh cu „pasarea” lui si a facut un ocol deasupra catedralei, porumbeii care îsi aveau cuibul prin turnuri s-au ridicat speriati, s-au înaltat în aer încât de-abia se mai puteau vedea si nu au îndraznit sa coboare decât dupa mai mult de o ora. Mai târziu, dupa multi ani, când pe deasupra au început sa treaca zilnic cursele de avioane, porumbeii nu se mai speriau si ramâneau linistiti la locurile lor.
La fel s-a întâmplat si cu caprele negre. Când primele avioane treceau pe deasupra stâncilor pe care îsi duceau traiul, caprele fugeau îngrozite în toate partile. Dupa un timp mai îndelungat, calatorii din avion se puteau delecta privind punctele negre care continuau sa pasca, fara nici un semn de agitatie sau de spaima.
Un padurar a fost martor al unui eveniment asemanator. Era vara si privea cu placere niste ciute cu vitei, care pasteau într-o poiana. Din departare a început sa se auda zgomotul unui avion care se apropia. Era un biplan militar care trecea peste munte. Ciutele si viteii si-au ridicat deodata capetele cu urechile ciulite. Padurarul astepta ca ele sa o rupa la fuga. Însa, când avionul a fost deasupra lor, s-a întâmplat ceva cu totul neasteptat. Toata ceata, ciute si vitei, s-a aruncat la pamânt si a ramas în nemiscare mult timp, chiar dupa ce primejdia trecuse. Când nu s-a mai auzit nimic, s-au ridicat si au început sa pasca iarasi, uitându-se din când în când spre cer si ciulind urechile. Ciudat mod de aparare, mai ales ca în apropiere exista padurea.
„Obisnuinta este a doua natura”. Foarte multe lucruri par imposibile la început, dar dupa aceea intervine obisnuinta. De exemplu: cine a crezut acum cinci sute de ani ca vor exista avioane care vor face curse între orasele importante de pe fata pamântului? Era o prostie sa crezi asa ceva. Dar acum ne-am obisnuit cu zgomotul motoarelor de avion sau elicopter.
Prima data când vrei sa faci o prostie, esti rezervat, te uiti foarte atent în jur sa nu te vada…, dar, dupa ce ai facut prostia de mai multe ori nu-ti mai este teama, nu te mai mustra constiinta, nu te mai sinchisesti deloc. Este deja o obisnuinta.
Nu va înselati: „Tovarasiile rele strica obiceiurile bune”. (1 Corinteni 15:33)
Ai grija ce prieteni îti faci! De obiceiurile rele se scapa foarte greu. [Viorel]

Devotional-"Exercitii de trezire", Editura Prisma, Tg.Mures

Temperanta

„Blândeţea (în trad. engl. – stăpânirea de sine, moderaţia) voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.”(Filipeni 4,5)
   Temperanta si cumpatarea sunt cuvinte tot mai rar folosite in ziua de azi,cuvinte care par invechite.Cand auzim aceste cuvinte ne gandim la temperanta in folosirea alcolului,tutunului,cafelei,ceaiului negru,bauturilor racoritoare...dar ar trebui sa stim ca orice lucru bun folosit in exces poate cauza probleme.

   Asa ca ar trebui sa dam un raspuns la cat de mult muncim?Avem un program de lucru rezonabil??Mai avem timp pentru Dumnezeu,pentru familie,pentru recreatie,pentru meditatie,pentru vizite,pentru impreuna simtire sau pentru slujirea altora??

   Cat de mult dormi?Ori muncesti fara intrerupere?Sau poate ca dormi prea mult?Prea mult somn poate avea efecte la fel de negative asupra organismului ca si lipsa de somn.

   Sa ne gandim ce putem spune despre alimentatia noastra?Nu cumva mancam prea mult astfel incat la sfarsit de-abia ne putem ridica de la masa!

   Stim de asemenea ca razele de soare sunt binefacatoare,dar expunerea prea indelungata poate duce la aparitia cancerului
   .Si exercitiile fizice sunt benefice pentru sanatatea noastra dar prea multe exercitii  pot dauna organismului.Deci orice lucru bun folosit in exces si fara intelepciune poate fi daunator.

   „Adevărata cumpătare ne învaţă să ne reţinem de la tot ce este dăunător şi să folosim cu pricepere ce este sănătos.” – Patriarhi şi profeţi (2006), pag. 572

Elizabeta de Brandenburg1485- 1545

A fost o printesa daneza, sora lui Christian II, cel care a introdus lutheranismul in Danemarca. Mama ei era sora cu Frederic cel Intelept si Ioan cel Statornic,  Electori ai Saxoniei,  amandoi protectorii lui Luther. Casatoria a implicat-o in relatii familiale prevestitoare de rau pentru armonia religioasa.
Sotul ei,  Joachim I, era fratele cardinalului Albert de Hohenzollern, Arhiepiscop de Mainz, cel impotriva carui Luther a editat cele 95 de teze. Sotul ei era insa un catolic mult mai intransigent decat fratele sau. La Dieta din Augsburg din 1530, l-a invinuit pe Luther pentru razboiul taranilor si a vorbit atat de aprig impotriva ereticilor, incat Papa a crezut ca Spiritul Sfant a vorbit prin el.  Dar deosebirile de opinie si disputele pe tema religiei nu vor aparea decat dupa un sfet de secol de casnicie.

Elisabeta cunoaste protestantismul de la fratele ei , regele Danemarcei aflat in exil (cel care, asa cum am afirmat intr-un articol anterior a stat o perioada la Luthet si i-a daruit un inel Catherinei). Citeste Biblia lui Luther si celelalte scrieri ale lui, pe care sotul ei le interzice, sub amenintarea cu pedeapsa capitala.
A devenit un fel de “evanghelist itinerant”. Dechizata in negustor, impartea tratatele si cartile de imnuri ale lui Luther cu multa pasiune.
In 1527, profitand de lipsa sotului ei, a participat la serviciul de impartasire administrat de un predicator protestant. Cand Ioachim s-a intors acsasa a descoperit cele intamplate. Traditia spune ca ar fi fost tradata de Elisabeta, fiica ei. Ioachim i-a dat un ultimatum de 6 luni pentru a renunta la ideile protestante. Inainte de expirarea timpului alocat, Elisabeta a reusit sa fuga din castel deghizata in taranca. Sotul ei a cerut insistent ca Electorul Ioan de Saxonia, unchiul ei, sa o trimita inapoi. Conducatorii Europei l-au incurajat sa insiste pentru reintoarecerea ei acasa. Cerintele sotului erau sa se intoarca la catolicism. Pretentiile ei erau sa i se garanteze dreptul al exprimare religioasa asa cum considera ea si sa se poata impartasi conform credintei ei. Conditiile ei au fost respinse, asa ca nu s-a intors. Elisabeta afirma ca putea ierta adulterul de care se facea vinovat sotul ei, dar in ceea ce privaste credinta, nu putea sa faca nici un compromis.

Urmează ani de sărăcie, îngrijorare si singurătate. Dintr-o scrisoare către unul dintre fii citam cu durere: Sufăr de artrită, gută, crampe şi pierderea dinţilor. Nu am un gulden sau un phenning, castel, oraş, grădină sau livadă. Nu am decât o cameră cu un pat şi nu am destui bani să-mi pot cumpăra măcar un ou. De doi ani sunt aproape moartă de foame.  A stat pentru o perioada la familia Luther.

După moartea soţului in 1535  este rugată să se întoarcă, promiţându-i-se proprietăţile din Spandau şi renta de 6000 de guldeni, primite prin contractul de casatorie. Condiţia pusă de ea a fost ca în zona in care va locui să fie urmat Cuvântul curat al lui Dumnezeu. In 1545 se intoarce acasă şi pentru scurtă vreme face din casa ei un loc al devoţiunii. Urmarile acestor ani de saracie si suferinta si-au pus amprenta asupra trupului si spiritului (mintii) ei. Desi avea o stare de sanatate subreda, a cerut sa fie dusa la Berlin si inmormantata alaturi de sotul ei care o abandonase cu 27 de ani in urma din cauza religiei. La moartea ei a fost eclipsă de lună. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit au fost: “Cine se teme de o eclipsă? Cred in cel care a făcut soarele,luna şi stelele şi a dat viaţă tuturor creaturilor. El mă va înălţa. Fie ca El să nu zăbovească să ma ia. Voi fi cu El. Sunt atât de obosită de viaţă!”

Ramona Soare - Majesty.ro

Guy Gilbert

 Guy Gilbert (născut în 1935 la Rochefort-sur-Mer, France) este preot catolic şi educator francez.

Îşi desfăşoară activitatea la Paris dar şi la „stâna” de la Faucon.

Este un preot al excluşilor, al celor din stradă sau din închisori, marginalizaţii societăţii.

Un preot în afara „normelor” (pentru o reală solidaritate adoptă ţinuta, limbajul şi modul de viaţă al celor de care se ocupă) dar nu şi în marginea Bisericii.

Un preot al vagabonzilor dar şi al prinţilor. În martie 2003 a participat, la cererea printului Laurent de Belgia, la oficierea slujbei de cununie a acestuia cu Claire Coombs.

O figură foarte mediatizată, foarte prezentă în viaţa publică, luând atitudine vizavi de tot ce se întâmplă în lume…

probabil cel mai cunoscut preot in Franta dupa abatele Pierre.

A fost decorat de statul francez în cursul anului 2005 cu Legiunea de Onoare, înmânată de însuşi abatele Pierre.

Guy Gilbert despre…

Frumuseţea va salva lumea

La Stâna din Provence primesc tineri delincvenţi multirecidivişti. Aceşti tineri n-au avut drept peisaj decât blocuri de beton. Mi-am dat seama destul de repede că le era frică de noapte. Voinici vânjoşi care atacă oamenii şi jefuiesc turiştii au spaimă de noapte. Ei sunt denaturaţi de oraşul luminat de lampadare odată cu venirea serii. Nu cunosc noaptea şi de aceea se tem de ea.

Am remarcat de asemenea că tinerilor noştri le este frică de linişte atunci când sosesc la noi. Încă din primele zile ei caută un local de noapte. Când le spun că există unul la şaptezeci de kilometri de noi ţipă de revoltă. Iar când le spun că cel mai apropiat magazin care vinde tutun se găseşte la cinci kilometri… fac atac cardiac. La un an după sosirea la ferma noastră a unui tânăr l-am însoţit la tribunal, la judecătorul lui. Avea un dosar afurisit. Dar s-a întâmplat un eveniment extraordinar atât cu judecătorul cât şi cu mine. Judecătorul, foarte educativ, în loc să-l condamne, a preferat să-i acorde o amnistie: „Înainte ajungeaţi săptămânal în faţa mea iar de un an de zile nu v-am revăzut niciodată. N-aţi comis nici un alt delict. Să nu mai reîncepeţi, s-a terminat.” La ieşirea din biroul judecătorului, tânărul mi-a cerut: „Guy, să ne întoarcem repede acasă, nu mai pot suporta zgomotul din oraş.” Mi-au plăcut imens cuvintele lui.

(Guy Gilbert – L’Evangile selon Saint Loubard,
Editions Philippe Rey, Paris, 2003
 sursa:http://www.ceruldinnoi.ro/pages/foto.htm

Rugăciune

Octavian  Goga


Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară…
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre.

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.
 
O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.
 
Deoarece:
 
Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!