Gabriela Tănase
"A şti să taci e o virtute
Înscrisă-n rândul altor zeci,
La fel de mari şi cunoscute,
Cu binecuvântări pe veci..."
(Ioan Giura)
A fost odată, în vremurile străvechi, spune o poveste japoneză, un om care avea o pasăre rară. O avea închisă într-o colivie şi-o îngrijea atât de bine încât zilnic pasărea câştiga în frumuseţe, penele ei devenind tot mai strălucitoare. Din nebăgare de seamă, într-o dimineaţă, omul uită să închidă portiţa micuţei închisori. Şi pasărea zbură. Zbură atât de departe şi întâmpină atâtea necazuri, încât se întoarse într-o stare jalnică la vechiul stăpân. Însă, în nechibzuita ei aventură, pasărea tulburase o mulţime de oameni care prinseră a-l duşmăni pe stăpânul ei. Astfel, chiar dacă stăpânul a putut să închidă, în sfârşit, pasărea hoinară în colivie, n-a putut însă să repare şi stricăciunile făcute de ea în călătoria ei...
Ce suntem noi, oamenii? Un tot al gândurilor noastre...
Cum suntem? Precum gândurile noastre condensate în cuvinte...
Cât suntem? Proporţional cu ne-vina lor...
Care este însemnul stăpânirii noastre? Portiţa închisă peste colivia minţii noastre...
A şti să taci...
A şti să taci când te simţi perceput greşit, nedreptăţit, dispreţuit...
A şti să taci când te simţi singur, neglijat, neimportant...
A şti să taci când te simţi atacat, provocat, umilit...
A şti să taci când simţi că ai putea străluci, atrăgând atenţia asupra ta, în dauna celuilalt.
Mutism?
Mutism voluntar?
A tăcea din timiditate sau din lene?
Mutism dispreţuitor sau dezaprobator?
A tăcea din îngâmfare sau din asprime?
Mutism deliberat?
A tăcea din teama de controversă sau de efort intelectual?
A şti să taci nu înseamnă că nu ai avea nimic de spus. Şi nici că ţi-ar lipsi curajul de a vorbi. Nu înseamnă că îngâmfarea ţi-ar limita pofta de cuvânt. Nu demonstrează nici ostilitate. Cu atât mai puţin faptul că te-ai crede incapabil să opreşti insinuarea de idei colaterale subiectului discutat şi de aceea ai alege subterfugiul tăcerii.
A şti să taci este demonstraţia teoremei "Întâi e rândul tău, apoi e rândul meu..." care se învaţă numai la picioarele Maestrului Isus Hristos.
"A şti să taci" vine în urma lui "a putea să taci". Iar această putere, acest "quod erat demonstrandum", este de aceeaşi sorginte supranaturală.
Uneori, frâul acesta poate înseamna doar o amânare a vorbirii până când vei aprofunda problema şi vei putea s-o tălmăceşti duhovniceşte într-o formă potrivita, meşteşug pe care nu l-ai putea desăvârşi instant, în absenţa rugii.
Alteori, poate fi o stavilă în calea avalanşelor de opinii neziditoare...
Adesea, poate zădărnici teama de eşec...
A putea să taci mai înseamna a-ţi înăbuşi mila de sine, a depăşi simţămintele rănite, concentrându-te, cu bunătate, pe nevoile celor ce te rănesc...
Înseamnă a-ţi curăţa sufletul, descotorosindu-te de toată amărăciunea procurată de părerile acelora care nu rezonează cu tine şi a ţi-l primeni în aerul celest al înţelegerii, îngăduinţei şi răbdării Infinite...
Mai înseamnă şi a respecta dreptul celorlalţi de a ajunge la propriile decizii şi de a face propriile lor greşeli - nefiind vorba despre cele care ar putea deveni inavuabile sau blamabile.
Ce rost ar avea jertfele când mila este aceea care ne este cerută?
Ştiinţa de a tăcea, experimentată ca rezultat al puterii de a nu te exprima, înseamnă, cel mai adesea, refuzul de a cădea pradă impulsivităţii eului personal.
Înseamnă a te deprinde benevol să daruieşti ca pe o ofrandă, lui Dumnezeu, întreaga forţă care vibreaza în tine strigându-şi dreptul la cuvânt.
Înseamnă să cântăreşti cu exactitate greutatea cuvintelor tale...
Pentru că, a şti să taci înseamnă, paradoxal, a şti să vorbeşti...
Când se cuvine, numai ceea ce se cuvine, numai ceea ce este în interesul cel mai înalt al celuilalt...
Pentru că scopul vieţii noastre, al vorbelor sau al tăcerilor noastre, este să arătăm celorlalţi dragostea cu care-i iubeşte Dumnezeu.
Atunci când punem mai presus simţămintele lor, când ne decidem să urmăm exemplul dragostei Mântuitorului, ne va fi plăcut să acceptam pecetea tăcerii peste colivia minţii, implicit peste cea a buzelor noastre...
"...Şi dacă vrei să-nveţi tăcerea,
Priveşte la divinul Miel
Şi cere-i Domnului puterea
Să poti şi tu să taci ca El."
(Ioan Giurea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu